Hai să PSOcializăm: Noi perspective asupra psoriazisului

Consultațiile la medic pot să nu meargă întotdeauna așa cum au fost planificate. Este important să folosești acest timp cu înțelepciune. Asigură-te că discuți cu medicul tău despre toate modurile în care te afectează psoriazisul, dar câteodată - din multe motive diferite - poate fi dificil să fii deschis și să porți această discuție intimă. În mod ideal, medicul tău ar trebui să fie persoana cea mai potrivită pentru discuție atunci când vine vorba de boala ta psoriazică. Utilizând următoarele sfaturi pentru a obține maximum în urma consultației, poți să îți transformi consultația într-un succes și să îți întărești legătura cu medicul.

1. Fii clar cu privire la obiectivele tale de tratament

Alinierea cu medicul asupra obiectivelor de tratament la începutul consultației reprezintă un pas important pentru amândoi. Poate părea evident să spui că vrei să ai piele curată sau că urmărești ameliorarea simptomelor precum mâncărime sau descuamare, dar această informație poate ajuta la stabilirea contextului pentru întregul tău tratament. Reține: Ai ceva de spus cu privire la ce vrei să obții în urma tratamentului.

2. Fii pregătit 
Păstrează o listă deschisă de întrebări într-un loc accesibil (pe telefon, în geantă, în portofel), astfel încât să te asiguri că ai la îndemână punctele de discuție. Dacă nu ești sigur de unde să începi sau dacă ai nevoie de niște sfaturi ca să îți construiești lista, consultă ghidul nostru de discuție cu medicul! În plus față de a ține o listă deschisă de întrebări, fotografierea pielii poate fi de ajutor atunci când discuți, mai târziu, întrebările. 

3. Fii specific  
Este important să fii specific atunci când îi transmiți medicului noutățile legate de statusul bolii tale psoriazice și orice schimbări survenite de la ultima vizită. Aceasta include informații despre tratamentul anterior și cel actual - spune-i medicului ce a funcționat și ce nu a funcționat, și fii sincer și spune-i dacă ai respectat sau nu planul de tratament. Nu presupune că medicul îți poate înțelege limbajul nonverbal sau că poate simți cum te afectează simptomele și tratamentul. Comunicarea clară este o parte importantă a oricărei relații, chiar și a celei cu medicul!

4. Verifică nivelul la care înțelegi tu psoriazisul
Dacă ai fi rugat să explici ce este psoriazisul și, în mod exact, cum funcționează, ai ști ce să răspunzi? Este în regulă dacă răspunsul este nu. Cu toate că aceste întrebări ar putea părea prea simple pentru medicul tău, este important pentru tine să ai cunoștințe de bază despre boala ta. Cunoașterea clară a modului în care acționează boala, poate ajuta la îmbunătățirea tehnicilor de gestionare și a rezultatelor.1 Cauți mai multe informații despre psoriazis? Vezi aici.

5. Solicită surse de informații de încredere
Cere-i medicului recomandări de pagini web specifice, broșuri sau grupuri de suport. Aceste resurse îți pot furniza mai multe informații și te pot ajuta să te conectezi cu alții din comunitatea ta, care au psoriazis. 

6. Fii transparent legat de cum te simți
Psoriazisul este mult mai mult decât o boală de piele. Da, tratamentul tău poate funcționa și starea pielii tale poate să se îmbunătățească în timp, dar este important să îi spui medicului cum te simți și cum îți afectează psoriazisul viața cotidiana - fizic, mental și emoțional.

7. Invită un membru de încredere al familiei sau un prieten
Dacă te simți copleșit de cantitatea de informații pe care o primești sau doar dacă îți este mai ușor cu altcineva în cameră, poți oricând să rogi un prieten de încredere sau un membru al familiei să te însoțească la o consultație importantă. Nu subestima niciodată puterea suportului emoțional.

8. Reține: Boala ta psoriazică este unică
Cu toate că este de ajutor să cercetezi pe cont propriu și să te conectezi pentru sfaturi cu alții care au psoriazis - reține că, întrucât psoriazisul este o boală complicată, ceea ce funcționează pentru alții poate să nu funcționeze pentru tine, și invers. Nu lăsa ceva ce citești pe internet sau auzi de la un prieten, să te împiedice din a încerca ceva sau din a discuta cu medicul. Este important să colaborezi îndeaproape cu medicul tău despre planul de tratament potrivit pentru tine.

9. Continuă să pui aceleași întrebări

Apoi întreabă din nou. Cercetările în domeniu, tehnicile de gestionare a bolii și opțiunile de tratament disponibile sunt în continuă schimbare. Să nu simți că nu poți întreba ceva pentru că ai întrebat același lucru la o consultație anterioară, sau pentru că ai întrebat un alt medic.  

10. Nu renunța dacă nu ai primit răspunsul așteptat
Nu te teme să spui, ”Nu am înțeles, îmi puteți explica mai mult?” Ai dreptul să ceri informațiile de care ai nevoie pentru a te asigura că primești cea mai bună îngrijire posibilă, ca să te simți încrezător în pielea ta.

Aceste sfaturi rapide pot părea ușoare, dar ele te pot ajuta să obții maximum în urma unei consultații la dermatolog. Obține de aici mai multe informații despre cum să vorbesti deschis cu medicul tau dermatolog.

Referințe: 

1. Mayo Clinic. Psoriasis – Diagnosis & treatment. (2019, March 13). Accessed on June 25, 2019, from https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/psoriasis/diagnosis-treatment/drc-20355845

PSOcializează cu medicul tău

Meriți să te simți bine în pielea ta, dar cum porți o conversație deschisă cu medicul tău despre obiectivele tale pentru psoriazis? Câteodată discuția poate fi cea mai dificilă parte.

Iată câteva sfaturi

Your voice makes a difference

Be clear about your goals. The power to speak up, feel confident and demand the best care is within you. Sharing your story could be your next step to feeling free from psoriasis—and possibly inspire others to do the same.

Submit your story

Articole similare